- Repatriere Decedati
- Pompe Funebre
- Servicii Funerare
- Ajutor inmormantare
- Blog
- Contact
Incinerare catolica
În primul rând, și poate cel mai important, este regula pe care o tratăm spre cenușă cu același respect ca un întreg corp. Așa cum tratăm un corp într-un sicriu cu reverență în toate etapele care au condus la dispoziția finală, Catehismul Bisericii Catolice afirmă că același respect trebuie arătat spre cenușă.
Aceasta este pentru a evita “fiecare apariție a panteismului, naturalismului sau a nihilismului”. Directiva clarifică faptul că împrăștierea nu trebuie să apară sub nici o formă, fie de teren, mare sau aer. În conformitate cu directiva, dacă o persoană solicită împrăștierea cenușii lor înainte de moarte, și iubirea pe care o îndeplinește această dorință, o înmormântare catolică va fi ulterior negată.
Per Ad Resurgendum cum Christo, nimeni nu ar trebui să facă cenușă în bijuterii, să-i păstreze în casă, să le folosească pentru artă sau să le afișeze altfel.
Deoarece cei din Biserica Catolică care sunt incinerați trebuie să fie așezați să se odihnească cu același respect ca un trup necredincios, Biserica insistă că “trupurile decedatului sunt îngropate în cimitire sau în alte locuri sacre”.
Puteți citi anunțul Resurgendum cum Christo în întregime aici.
Pe măsură ce afirmă mai sus, deoarece Biserica prevede că Ashes primește același respect ca și corp, există puține opțiuni atunci când vine vorba de dispoziția finală.
În esență, ceea ce permite Biserica este o imnurnare respectuoasă. Acest lucru poate include înmormântarea într-un cimitir sau la un interval într-o columbarium.
În ceea ce privește ritualurile funerare, o înmormântare catolică completă este în ordine cu rămășițele incinerate (conform amendamentului din 1997 la ordinea înmormântării creștine), la fel cum ar fi pentru rămășițele dulci.
Incinerare catolica
Răspunsul scurt este da, biserica catolică permite incinerarea. Cu toate acestea, Vaticanul a emis linii directoare privind incinerarea și ce se poate face cu cenușa.
Să învățăm despre ceea ce învață Biserica Catolică despre incinerare.
În timp ce biserica catolică permite incinerării, este important să rețineți că în continuare favorizează îngroparea asupra incinerării. Aceasta este pentru credința în învierea corpului la întoarcerea lui Hristos. În mod tradițional, catolicismul pune sub întrebări posibilitatea învierii corporale dacă a avut loc incinerarea în loc de înmormântare.
Acestea fiind spuse, din 1963, biserica permite incinerării atâta timp cât apare cu privire la predarea catolică. Chiar și așa, din 1963, Biserica trebuie să efectueze înmormântarea înainte ca corpul să fie supus incinerării (cu alte cuvinte, nu trebuie să fie prezent cenușa la serviciile religioase).
În conformitate cu codul Vaticanului din Legea Canon, 1176.3:
“Biserica recomandă cu seriozitate ca obiceiul pios de îngropare a corpurilor decedatului să fie observat. Cu toate acestea, Biserica nu interzice incinerarea decât dacă a fost aleasă din motive contrare doctrinei creștine”.
Pentru a înțelege unde vine această viziune (și de ce întrebarea “poate fi incinerată catolicii?”) Este destul de încărcat, trebuie să ne uităm mai atent la vederile istorice ale Bisericii despre dispoziția finală.
Înainte de 1963, Vaticanul a interzis strict incinerarea. Biserica Catolică intenționa să se separe de practică, să-l vadă ca un ritual păgân și, prin urmare, un act împotriva lui Dumnezeu.
Cei care sunt morți în Hristos sunt de imaginea sa. În consecință, trebuie să aibă loc înmormântare și să nu creadă, astfel încât la înviere sufletele lor să se unească încă o dată cu trupurile lor. Credința Bisericii că incinerarea face ca această așteptare să fie imposibilă (și că arată o irevocabilă nefericită a corpului) este ceea ce conduce interdicția.
Pe măsură ce societatea a intrat în Evul Mediu, cu toate acestea, plăgi și războaie au văzut că morții au ajuns în gropi comune. În aceste cazuri, o anumită limită a fost asigurată ca incinerare este adesea mai practică decât înmormântarea in masa.
Totuși, în unele locuri, a fost considerat incinerarea atât de aproape de ritulurile păgâniste, încât a fost o crimă pedepsită de moarte.
În 1963, toate acestea s-au schimbat când Papa Paul VI a ridicat interzicerea incinerării în lumina creșterii sale constante a popularității. În timp ce biserica încă a preferat cu fermitate înmormântarea din motivele pe care le menționăm mai sus, aceasta înseamnă că incinerarea a devenit oficială o formă acceptabilă de dispoziție finală în cadrul Bisericii Catolice.
Luând lucrurile un pas mai departe în 1966, Vaticanul a recunoscut că preoții pot servi incinerarea catolică. Chiar și așa, înmormântarea însăși trebuiau să aibă loc înainte de incinerare.
Acesta a fost codul până în 1997, când Biserica a concluzionat că corpul prezent, chiar dacă este DEJA incinerat, este mai sănătos din punct de vedere emoțional pentru familie, decât sa nu fie prezent deloc. Aceasta a însemnat că masa funerală ar putea avea loc acum cu cenușa prezentă.
Costul unei parcele, sicriul, îmbălsămarea, întreținerea mormintelor și, în general, face ca înmormântarea tradițională să fie opțiunea mai costisitoare. Dar, în funcție de ce servicii selectați, ce alegeți să renunțați și ce puteți face singuri, înmormântarea poate fi la fel de accesibilă sau chiar mai mult decât incinerarea.
Dar dacă sari peste casa funerară (~500 Ron), nu îmbălsămezi (350 Ron), îți faci propriul sicriu (500~1000 Ron Ron, în funcție de materiale), primești o piatră de mormânt la prețuri accesibile (1500 Ron), clarifică costurile la cimitir și aveți un serviciu memorial (100 Ron sau mai puțin), o înmormântare se poate potrivi cu opțiunile de incinerare ieftinã.
Dacă puteți aranja ca persoana iubită să fie îngropată pe o proprietate privată, cum ar fi o fermă sau o fermă familială, puteți reduce aceste costuri și mai mult.
În loc să aibă rămășițe îngropate, un cadavru este redus la cenușă cu căldură extremă, cenușa este plasată într-un recipient și fie îngropată, expusă sau împrăștiată.
Din păcate, veți avea nevoie de un crematoriu și, de fiecare dată când un intermediar se implică în proces, prețul începe să crească. Chiar și la prețuri foarte mici, cele mai multe incinerări vor costa în continuare între 4000-5000 Ron. (Ceremonie Incinerare si Urne Funerare Anthony Assistance)
Continuarea unei slujbe de pomenire și păstrarea simplă a urnei vor economisi încă câțiva lei. Dacă alegeți să împrăștiați cenușa, păstrați-l simplu, deoarece apar multe alternative ieftine și la modă.
Imaginati-va ca zburati impreuna cu cenusa mamei dvs. acasa si in schimb le gasiti varsate in valiza dumneavoastra . Cativa calatori au impartasit povesti de groaza despre incercarea de a transporta ramasitele incinerate ale unui membru al familiei, catre locul de odihna final sau pentru a fi imprastiate intr-un loc special. Unii au descris socul, fortati de reprezentantii aeroportului sa scoata urna din geanta si sa o plaseze intr-o maniera nedemnificata pe banda transportoare cu raze X, in vazul la toti ceilalti calatori.
Este perfect legal sa calatoresti prin aer cu ramasite dupa incinerare, dar este mult mai complicat decat te-ai putea astepta. Este nevoie de planificarea de a trece prin securitatea din vama si in avion, fara a face o calatorie deja dificila din punct de vedere emotional mult mai rau. Companiile aeriene si guvernul spun ca nu urmaresc numarul de pasageri care transporta ramasite dupa incinerare. Crematiile au depasit inmormantarile in urma cu cativa ani si sunt asteptate sa fie folosite la aproape 80% din decese pana in 2035.
Multe familii se bazeaza pe un director de inmormantare, care sa se ocupe de toate aranjamentele atunci cand este vorba de un transport urna aerian, dar cel mai posibil se ocupa de mult mai mult. Majoritatea companiilor aeriene vor accepta ramasite cremate ca marfa, in pungi verificate sau in zona transport. Politicile si taxele posibile vor varia in functie de companiile aeriene, asa ca asigurati-va ca verificati site-urile web sau sunati in prealabil.
Administratia de securitate a transporturilor aeriene ecraneaza fiecare transport urna, chiar si una deja verificata. Se recomanda transportul urnei in zona de bagaje ale unui avion. insa grija mare: bagajele verificate sunt supuse “unor miscari rapide si uneori dure, de-a lungul unei serii de benzi transportoare” intre terminal si avion.
Ramasitele dupa incinerare trebuie sa fie ecranizate cu raze X si care pot crea probleme atunci cand cenusa se afla intr-o urna metalica. Daca operatorul de raze X nu poate vedea prin container, iar ofiterii nu pot spune daca ceva din interior este interzis, nu vor lasa sa treaca ramasitele, deoarece “ar putea fi exploatate de cineva care doreste sa ascunda un obiect periculos”. Urnele din sticla, ceramica, lemn sau plastic sunt cele mai bune pentru ca pot fi verificate cu raze X.
Se recomanda un recipient (urna temporara) pentru transportul dupa incinerare sau imprastierea cenusii, si un total alt recipient (urna permanenta) pentru ingropare. Casele funerare vor oferi urna temporara care detine cenusa. Oamenii calatoresc cu acele urne temporare si apoi vor achizitiona urne permanente dupa ce ajung la destinatie.
Daca acest lucru pare a fi o problema prea mare sau nu intentionati sa insotiti ramasitele, serviciile funerare de repatriere va pot ajuta. Un transport urna legal necesita un recipient interior sigilat, rezistent la scurgeri. Deci va trebuie o urna funerara pentru expedieri in sau din alte tari. Cutia exterioara trebuie sa poarte o eticheta speciala.
Când o persoana dragă părăsește aceasta lume, familia și apropiații încep pregătirile pentru a-l conduce pe ultimul sau drum, încununat de iubire și recunoștiință. Obligația noastră creștină față de răposat este să ȋl ȋngrijim după cum ne ȋndeamnă practicile și obiceiurile religioase.
Mai mult, avem datoria de a respecta ultimele dorințe și de a i le ȋndeplini. Dar ce facem ȋn cazul ȋn care ultima sa cerere este ca trupul său să-i fie incinerat, iar noi vrem să fie ȋngropat?
Incinerarea este un subiect controversat ȋn majoritatea religiilor, spre deosebire de ȋnhumare care este acceptată de Bisericile din ȋntreaga lume și este văzută de multe dintre acestea drept cea mai adecvată practică funerară.
Ȋn situația dată, cel mai indicat este să ne informăm dacă religia de care aparținem atȃt noi, cȃt și răposatul, permite practica respectivă și ce trebuie să facem dacă Biserica nu este de acord.
Incinerarea este procesul prin care trupul este redus la cenușă după arderea sa. Este o practică des ȋntȃlnită în timpurile biblice, mai puțin printre israeliți și credincioșii Noului Testament. Cei din urmă nu acceptă acest proces, deoarece au credința că ȋntr-o zi Dumnezeu ne va ȋnvia corpurile și le va reuni cu sufletele noastre.
Prin ardere trupul este complet distrus și minunea nu se va mai putea săvȃrși. Pentru majoritatea religiilor, incinerarea este o practică lipsită de moralitate, de respect față de răposat și mai ales de credință, ȋn ciuda faptului că Biblia nu condamnă ȋn mod direct acest obicei.
Nu este specificat nici ce este demn de realizat cu trupul celor decedaţi, ci doar că funeraliile trebuie să respecte modul în care comunitatea alege sa acționeze.
În timpul Revoluţiei Franceze, incinerarea a fost aleasă pentru a reduce rolul bisericii în procesul funerar. Pe baza acestui motiv, Biserica Catolică a ȋnceput să se opună obiceiului până în secolul al XX-lea, ȋnsă ȋn prezent este o practică acceptată, atȃt timp cȃt se înfatuiește ȋn conformitate cu principiile religioase catolice.
Ȋn credința budistă și hindusă, cremațiunea este una dintre cele mai comune practici funerare. Cea din urmă religie consideră că incinerarea nu e doar modalitatea prin care trupul ȋși ȋncheie prezența pe pămȃnt, ci și calea prin care sufletul intră în noua sa viaţă, urmȃnd să se reȋncarneze.
Alături de protestanți, calviniştii şi luteranii acceptă incinerarea încă din 1898. De cealaltă parte, iudaismul şi islamisul condamnă acest obicei, văzȃnd ȋn cremațiune tragicul moment din lagărele de exterminare din timpul Holocaustului.
Nici Biserica Ortodoxă nu este de acord cu această practică, insistȃnd intens asupra faptului că doar prin înmormântare ne putem arăta respectul față de trupul uman, el fiind creația lui Dumnezeu, opunȃndu-se violenţei la care este supus prin ardere.
Tot religia ortodoxă consideră că incinerarea reprezintă respingerea corpului neȋnsuflețit de către apropiați și totodata exprimă dorinţa de a-i şterge amintirea. Dacă un creștin ortodox alege să practice acest obicei, Biserica refuză să țină orice fel de slujbă religioasă atât la moartea celor incinerați, cât şi după aceea.
În pofida faptului că nu toate cultele religioase ale lumii acceptă incinerarea ca modalitate de trecere spre viața veșnică, noua legislație în
vigoare prevede condiții stricte pentru această practică.
Incinerarea nu se poate realiza fără AUTORIZAȚIA DE INCINERARE/ÎNHUMARE care este eliberată de Direcția de Sănătate Publică Județeană sau a Municipiului București.
Persoana desemnată conform art.17 din Legea nr. 102/2014 este obligată să completeze și să semneze un document intern, elaborate de crematoriu. Acest document se numește SOLICITARE DE INCINERARE și cuprinde datele de identificare ale persoanei decedate și ale solicitantului.
Trupul neînsuflețit ce urmează să fie incinerat va avea atașat la articulația mâinii sau a gleznei o brățară cu datele de identificarea, atașar
ea acesteia va fi responsabilitatea firmei de pompe funebre ce preia corpul.
Cenușa rezultată în urma incinerării se păstrează în urne create special pentru acest procedeu. Urnele pot fi păstrate în locuri amenajate din incinta crematoriilor și cimitirelor, pot fi înhumate sau depuse în cavou.
Considerată cea mai creștină practică, majoritatea Bisericilor ȋndeamnă la ȋngroparea răposaților. Fiind elementul material din care a fost creat primul om, Adam, pămȃntul va putea reface trupul neȋnsuflețit. De altfel, există şi concepţia că prin acest proces, corpul este păstrat pentru învierea de la Judecata de Apoi.
Ȋn Biblie nu există o precizare clară în legătură cu practicile legate de trupul neînsuflețit, ȋnsă religiile iau exemplul lui Isus Cristos, care a fost îngropat. Ȋn concepția ortodoxismului, iudaismului și a islamismului, ȋnhumarea este singura cale dreaptă, orice altă practică fiind condamnată, iar celor care o excută nu le este acordat sprijin din partea bisericii.
Chiar dacă ȋn religii precum catolicism, hinduism, budism, protestantism, calvinism si luteranism, este acceptată incinerarea, nu ȋnseamnă că ȋngroparea nu este ȋn continuare o formă acceptată și susținută de Biserici.
Deși ȋn Biblie nu este impus un anumit obicei, este acceptat și recunoscut faptul că mȃntuirea sufletului se săvȃrșește prin credința de care răposatul a dat dovadă ȋn timpul vieții și prin faptele bune pe care le-a făcut, si nu prin modul ȋn care trupul acestuia a fost ȋnlăturat de pe pămȃnt.
Alegerea aparține celui care a părăsit această lume, precum și a dumneavoastră, a familiei ȋndurerate.
Legislația din Romania prevede ca înhumarea trupului neînsuflețit să se realizeze doar pe baza CERTIFICATULUI DE DECES eliberat de autoritățile publice locale de pe raza localității de domiciliu a persoanei decedate.
Dacă se dorește înhumarea în altă localitate, la distanță mai mare de 30 kilometri, alături de documentele necesare înhumării trebuie să existe și AVIZUL SANITAR DE ÎNHUMARE/TRANSPORT care este eliberat de Direcția de Sănătate Publică Județeană sau a Municipiului București.
În acest caz, îmbălsămarea trupui devine obligatorie. Prevederile legale intrate în vigoare în anul 2016 obligă agențiile de servicii funerare să pună în sicriu, lângă decedat monstre din substanțele cu care a fost îmbălsămat, în flacoane de 50 ml.
De asemenea, la incheietura mâinii decedatului trebuie atașată o brățară cu datele de identificare ale firmei care s-a ocupat de îngrijirile mortuare.
întoarce-te sus
Copyright 2022 Anthony Assistance
Agenție Web: Flake Web