CREDINȚA REFORMATĂ – 2 slujbe calviniste de înmormântare

Credinţa Reformată, cunoscută și sub denumirea de Credința Calvină, se bazează pe interpretarea dată de Jean Calvin scrierilor din Noul Testament.

Învăţătura promovată de preotul catolic francez se diferenţiază de învăţătura catolică sau ortodoxă prin 5 puncte principale:

• Totală depravare – Oamenii în starea lor naturală sunt păcătoşi, depravaţi, însă harul și voia lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îi face pe cei morți în păcat să fie renăscuți.
• Alegerea necondiţionată – Dumnezeu alege înainte de facerea lumii care sunt păcătoşii care vor fi salvaţi. Alegerea este singura cauză a mântuirii şi nu este determinată sau condiţionată de faptele omului. Dimpotrivă, Dumnezeu dă credinţa celor pe care îi alege.
• Mântuirea specială sau Iertarea limitată – Hristos a luat asupra Sa judecata pentru păcatul celor aleși și a plătit pentru viețile lor cu moartea Sa.
• Harul irezistibil – Chemarea divină nu poate fi refuzată. Păcătosul începe să creadă şi să coopereze cu voinţă divină.
• Păstrarea sfinţilor – Cei pe care Dumnezeu i-a chemat la comuniune cu sine prin Hristos vor continua în credință și vor crește în ea și în alte daruri, până la sfârșit.

În legătură cu trecerea de la viaţa pamanetească la cea veşnică, spre deosebire de ortodocși, care cred ȋn așteptarea sufletului pentru Judecata de Apoi, reformații consideră că drumul celui care a trecut pragul vieții veșnice este decis dinainte de naștere.

Omul nu deține liberul arbitru, Dumnezeu fiind singurul care alege să-i dea darul credinţei sau nu. Nimeni nu știe dacă va merge ȋn Rai sau Iad, ȋnsă toţi sunt datori să fie credincioşi și să se comporte ca și cum ar fi siguri de mȃntuirea Domnului.

Dacă treceţi prin pierderea unei ființe dragi, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să contactaţi preotul. El vă va oferi mȃngȃierea sufletească de care aveți nevoie şi ajutorul pentru slujba de ȋnmormȃntare, desfăşurată potrivit datinilor şi obiceiurilor credinţei reformate.

PRIVEGHIUL

Ȋnainte de a ȋncepe ritualul de ȋnmormȃntare, trupul celui trecut ȋn viața veșnică trebuie spălat și ȋmbrăcat ȋn haine noi, apoi așezat ȋn sicriu și privegheat una sau două nopți.

La priveghi pot veni toți cei care l-au cunoscut pe răposat pentru a-i aduce flori și coroane, dar și pentru a-și exprima condoleanțele față de familia sa. Ȋn timpul acesta, cei prezenți discută despre decedat și cȃntă cȃntece religioase.

SLUJBA DE INMORMANTARE

Acceptată și folosită ȋn toate comunitățile Eparhiei Reformate, desfășurarea ritualurilor de ȋnmormȃntare se face după Ordinea Slujbelor în Biserica Reformată, care se găsește ȋn Cartea Liturgică.

Ȋnainte de slujbă, sicriul trebuie pus pe catafalc (suportul pentru coșciug), acesta fiind așezat ȋn fața casei sau a capelei cimitirului și ȋnconjurat de familia răposatului. La căpătȃiul acestuia trebuie să stea preotul și cantorul, iar rudele ȋndepărtate și cunoștințele sunt așezate ȋn spatele familiei celui pentru care se ține slujba.

Slujba de la capela cimitirului sau de acasă

La capela cimitirului sau acasă la cel care a părăsit lumea celor vii, slujba de ȋnmormȃntare ȋncepe cu o rugăciune preluată din Cea de a Doua Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni.

După cȃntare urmeaza predica despre puterea credinţei, dragostea și iertarea păcatelor de către Dumnezeu, precum şi credinţa în viaţa veşnică.

La finalul predicii, are loc momentul de bun-rămas, considerȃndu-se că cei vii ȋși iau adio de la cel trecut ȋn viața veșnică, dar nu invers: nu decedatul îşi ia rămas bun de la cei rămaşi în viaţă, pe care i-a iubit.

Unde se practică acest obicei greşit, el trebuie corectat, pentru că este contrar credinței și confesiunilor reformate.

Slujba de acasă sau de la capelă se ȋncheie rugaciunea Tatal Nostru si cu binecuvȃntarea comunității de către preot prin salutul apostolic, cu mâinile ridicate, aşa cum se regăseşte în Cea de a Doua Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni:

„Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi Împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.”

Slujba de la cimitir

Plecarea către locul de veci simbolizează conducerea răposatului pe ultimul său drum, ȋnsoțit de către preot şi cantor, familie şi apropiați.

La mormȃnt are loc o nouă cȃntare comună, după care preotul citeşte versete din Scriptură, Cuvântul Domnului despre învierea morţilor, din Prima Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni.

După ce comunitatea ascultă cele spuse de către preot, toți ce prezenți ȋși mărturisesc credinţa reformată prin rostirea Crezului apostolic.

Mărturisirea credinței se ȋncheie cu binecuvȃntarea comunității primite de la preot prin rostirea binecuvântării preoţești a lui Aron, cu mâinile ridicate.

Urmează coborȃrea sicriului ȋn mormȃnt, timp ȋn care credincioșii cȃntă un verset specific acestui moment. Prin această cântare, comunitatea îşi mărturiseşte credinţa reformată în înviere şi speranţa creştină.

Ȋnainte de a fi acoperit cu pămȃnt, preotul ține o predică ca sufletul răposatului să se odihnească și ca Dumnezeu să îl judece îngăduitor. După ce sicriul este ȋngropat, se pun coroanele de flori peste mormȃnt și se cȃntă pentru ultima dată un cȃnt din Cartea de Cântări Reformată.

MANTUIREA

Reformaţii, la fel ca alţi protestanţi, privesc cu foarte mare seriozitate Căderea din grădina Edenului prin păcatul săvârşit de Adam şi Eva. Oamenii moştensc de fapt corupţia morală, aşadar intra în lumea pământească suficient de vinovaţi pentru a fi condamnaţi chiar înainte să înfăptui primul păcat.

Omul este incapabil de vreun efort personal în actul mântuirii, adică nu poate săvârşi o faptă bună de la sine, decât dacă este poruncita de Dumnezeu, prin harul credinţei pe care alege să îl ofere doar unora dintre noi.

Reformaţii nu cred nici că mântuirea poate fi mijlocita de preoţi, ci se face doar în legătură directă cu Divinitatea. Ceea ce pot face oamenii este să îşi îndrepte atenţia de la propria lor mântuire spre mântuirea şi binele altora şi să transmită mai departe mesajul divin.

Creştinul trebuie să fie în lume, nu închis într-o comunitate spirituală, care urmăreşte să-şi lustruiască aureola. În momentele de cumpănă, mai ales atunci când pierdem pe cineva drag, tot ceea ce ne rămâne este credinţa reformată.

Sunt clipe grele, ȋnsă cu speranță și ȋncredere ȋn Dumnezeu oricine poate găsi puterea de le depăşi. Iar pentru cei plecați de lȃngă noi avem datoria ne rugăm pentru liniștea lor sufletească şi să sperăm că au fost aleşi de Dumnezeu în vederea mântuirii.